Cu sufletele drepţilor, celor ce s-au săvîrşit, odihneşte Mîntuitorule, sufletul adormitului robului tău protoiereului Samon, păzindu-l pe el întru viaţa cea fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni.
Cu tristeţe şi adîncă durere am primit vestea trecerii de la noi la cele veșnice a iubitului Dumneavoastră frate, protoiereului Samon Țîmbaliuc, vrednic slujitor al Altarului, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie.
Un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, părintele Samon va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit o făclie mereu arzîndă pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos, pe care a moştenit-o din familia sa şi a cărei lumină a revărsat-o cu multă dragoste peste fiii săi duhovniceşti.
Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea și irecuperabilă pierdere pentru familia sa, pentru familia Dumneavoastră personal, dar și pentru toți apropiații și oamenii dragi care l-au cunoscut.
În acest ceas de întristare provocat de vremelnica despărțire, venim către Dumneavoastră cu sincere condoleanțe și gînduri de mîngîiere și îmbărbătare, inspirate de credința în Învierea Domnului Hristos, care este și chezășia învierii noastre.
Mîngîiaţi în credinţă de speranţa învierii, îi spunem nou adormitului robului lui Dumnezeu protoiereului Samon veșnică pomenire și rugăm pe Mîntuitorul Hristos, Domnul Vieții, să odihnească sufletul său în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit.
Familiei greu încercate îi transmitem sincere condoleanţe.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în lumina Împărăţiei Sale!
† NICODIM
Episcop de Edineţ şi Briceni