Prea Sfințite Stăpîne Nicodim!
Cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a Prea Sfinției Voastre avem deosebita plăcere de a Vă adresa cordiale felicitări dimpreună cu alese urări de sănătate, bucurii, mulți ani fericiți și toți trăiți în dragostea și binecuvîntarea Preasfintei Treimi.
Acest popas aniversar este unul semnificativ atît pentru Prea Sfinția Voastră, cît și pentru clerul și credincioșii Episcopiei de Edineț și Briceni pe care Vi i-a încredințat Dumnezeu, care Vă poartă toată stima și respectul și pe care-i păstoriți cu multă blîndețe, înțelepciune, dăruire, rîvnă și devotament.
Dorim să Vă știm și în continuare același neobosit slujitor în Via Domnului și fierbinte propovăduitor al Cuvîntului Evangheliei lui Hristos prin cuvînt și prin faptă și ne rugăm Mult Milostivului Dumnezeu să reverse asupra Prea Sfinției Voastre din preaplinul harului Său pentru a-I aduce roade alese și binecuvîntate!
Întru mulți și fericiți ani Prea Sfințite Stăpîne!
Cu profund respect și fiască dragoste,
Administrația și clerul Episcopiei de Edineț și Briceni