Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei cel întîi chemat, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

 

Vineri, 13 decembrie 2019, în ziua pomenirii Sfîntului Apostol Andrei cel Întîi Chemat, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, săvîrșind Sfînta Liturghie Arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

În cuvîntul său de învățătură, Vlădica a vorbit creștinilor despre misiunea Sfîntului Apostol Andrei, care a predicat Cuvîntul Evangheliei și pe meleagurile noastre, și despre datoria fiecăruia din noi, creștinii, de a păstra autentică această învățătură și a o aplica în viața noastră prin practicarea virtuților, a postului, milosteniei și faptelor bune. Apoi, Prea Sfințitul Nicodim a felicitat creștinii care în cadrul acestei slujbe s-au mărturisit și s-au împărtășit cu Sfintele și Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, îndrumînd și pe cei care încă nu au reușit în acest post să se apropie de Sfîntul Potir, să le urmeze exemplul, ca, în dragoste și bucurie, cu sufletul curat și luminat să ajungă la sărbătoarea Nașterii Domnului.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.