În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori și în prezența mulțimii credincioșilor, la Catedrala „Sf. Irh. Vasile cel Mare” din orașul Edineț.
Pericopa evanghelică a zilei, de la Luca XVIII, 18-27, despre convorbirea Mîntuitorului cu dregătorul bogat, a fost explicată credincioșilor de către Prea Sfințitul Nicodim. Ierarhul a subliniat ca ideea care reiese din contextul acestei discuții este că trebuie să privim bunurile materiale ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, iar ca semn al răspunsului nostru de iubire la iubirea Lui, să facem cu ele multă milostenie și astfel vom aduna comoară în ceruri.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni