Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

La Reședința Episcopală din Edineț a avut loc Adunarea Generală a slujitorilor

 

Slujitorii din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni au participat luni, 30 septembrie 2019, la Adunarea generală a preoților ce a avut loc la Reședința Episcopală sub președinția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. În cadrul întrunirii au fost puse în discuție mai multe subiecte de primă importanță pentru bunul mers al vieții duhovnicești.

Pentru început Ierarhul a adresat calde mulțumiri clericilor care au dat curs binecuvîntării arhierești și s-au prezentat la întrunire. În continuare au fost puse în discuție probleme actuale legate de disciplina clerului, viața morală și duhovnicească a slujitorilor în parohie.

Un subiect aparte l-a constituit discutarea situației de la biserica „Acoperîmîntul Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Ocnița, distrusă de incendiu la 17 iulie. Părintele paroh, protoiereul Rostislav Gadîmba, a prezentat un raport privind alcătuirea și avizarea proiectului de restaurare și a devizului de cheltuieli, asupra materialelor procurate, lucrărilor efectuate și mijloacelor bănești colectate. Prea Sfințitul Nicodim a reamintit slujitorilor despre colecta de bani ce trebuie efectuată în fiecare parohie pînă la data de 14 octombrie, cînd este sărbătorit hramul bisericii, și a dat asigurări părintelui paroh că la data respectivă părinții blagocini îi vor transmite cu act de primire-predare, sub semnătură, sumele colectate.

La încheiere, Vlădica a adus mai multor slujitori mesaje calde de felicitare cu prilejul diverselor aniversări și jubilee. Astfel, protoiereul Vasile Curuliuc a fost felicitat cu prilejul venirii pe lume în familia sa a celui de-al unsprezecelea copil, iar toți clericii i-au cîntat în cor „Mulți ani trăiască!”. Cu prilejul aniversării jubileului de 60 de ani de viață a fost felicitat protoiereul Constantin Tudoreanu, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli” din comuna Gordinești, Edineț, fiind decorat de către Ierarh cu medalia „Sf. Dreptul Nicodim”. Tot cu medalia „Sf. Dreptul Nicodim” au fost decorați și protoiereul Veaceslav Matiescu, blagocin de Dondușeni, care aniversează 25 de ani de slujire preoțească și 20 de ani de activitate în calitate de blagocin, precum și protoiereul Ioan Beico, paroh al bisericii „Sf. Treime” din comuna Tețcani, Briceni, cu prilejul aniversării jubileului de 30 de ani de slujire la Altar. Protoiereul Mihail Lisnic, paroh al bisericii „Cuvioasa Parascheva” din satul Corbu, Dondușeni, s-a învrednicit de medalia „Sf. Vasile cel Mare” cu prilejul aniversării celor 25 de ani de slujire preoțească.

Tot astăzi preoții au prezentat și dările de seamă pentru trimestrul III al anului 2019.

La final, toți slujitorii prezenți la întrunire au luat parte la o agapă frățească oferită cu mult drag din partea Episcopiei și din partea măicuțelor de la Mănăstirea „Sf. Treime”, Rudi.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.