Spre atenția părinților blagocini,
clericilor și credincioșilor Eparhiei de Edineț și Briceni!
În seara zilei miercuri, 19 iunie 2019, aproximativ la ora 21.20, o parte dintr-un bloc locativ cu nouă etaje din orașul Otaci, raionul Ocnița, s-a prăbușit. Mulțumim lui Dumnezeu că s-a reușit din timp evitarea victimelor omenești, dar soarta celor care au rămas fără un adăpost deasupra capului nu este una ușoară. În total au rămas pe drumuri 105 locatari, care au avut viza de reședință atît în blocul prăbușit, cît și în cel vecin, care a fost evacuat. Astăzi, mai mult ca oricînd, acești oameni au nevoie de ajutorul și susținerea noastră.
Să nu uităm că în creștinism iubirea față de Dumnezeu se exprimă prin iubirea și întrajutorarea aproapelui nostru. Sfînta Evanghelie ne spune că Însuși Dumnezeu, prin Fiul Său, se identifică cu fiecare om aflat în necaz sau strîmtorare, filantopia și caritatea fiind un test al credinței și al iubirii noastre de Dumnezeu și criteriul de bază al Înfricoșătoarei Judecăți a lui Hristos, la care ne dorim cu toții să dăm un răspuns bun: ”Căci flamînd am fost și Mi-ați dat să mănînc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat… Adevărat zic vouă, întrucît ați facut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.” (Matei XXV, 35-40).
La acest moment de grea cumpănă, Vă îndemn să fim alături și să alinăm, așa cum se cuvine unor buni creștini, durerea și necazul acestor oameni pătimiți, după măsura posibilităților noastre, oferindu-le haine, pături, lenjerie, produse alimentare și de igienă.
Donațiile se vor colecta în blagocinii, după care vor fi distribuite familiilor sinistrate.
† NICODIM
Episcop de Edineț și Briceni