Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în dimineața zilei de vineri, 15 martie 2019, slujba Ceasurilor, a Obedniței și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala ”Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei. Prea Sfinției Sale i-au coliturghisit slujitorii catedralei.
După rugăciunea amvonului, Ierarhul a citit canonul Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron și a binecuvîntat coliva. Această rînduială se săvîrșește în amintirea minunii pe care a săvîrșit-o Sfîntul Teodor în vremea lui Iulian Apostatul, ferind creștinii din Constantinopol de pîngărirea cu alimente stropite cu sîngele jertfelor idolești.
După ce a fost sfințită coliva, Prea Sfințitul Nicodim a adresat credincioșilor un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre folosul duhovnicesc al postului, care trebuie însoțit de rugăciune și fapte bune, și a îndemnat creștinii să participe cu rîvnăla Liturghiile din acest Sfînt și Mare Post și să se împărtășească cu Sfintele Taine.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni