Marți, 12 februarie 2019, în orașul Edineț a avut loc o acțiune de comemorare a ostașilor-internaționaliști căzuți pe cîmpul de luptă, consacrată aniversării a 30-a de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan (15 februarie 1989), după un cumplit război care a durat pe parcursul anilor 1979-1989, curmînd viața a peste 300 de conaționali de-ai noștri. La miting au fost prezenţi domnul deputat Oleg Sîrbu, preşedintele raionului Edineţ Iurii Garas, reprezentantul Guvernului în teritoriu Boris Fedorișin, domnul colonel Vitalie Cuţei, preşedintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan din raionul Edineţ și comandant al Centrului militar Edineţ, participanţi la războiul din Afganistan, familiile celor decedați, militari, poliţişti, reprezentanţi ai colectivelor de muncă de la instituţiile şi organizaţiile din oraş.
La eveniment a participat și Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial și președinte al Departamentului eparhial Activitate pastorală în MAI și Forțele Armate, și un sobor de preoți.
Acțiunea a demarat în piața din fața Consiliului Raional Edineț cu o expoziție militară, un concert al fanfarei militare urmat de mesajele de omagiere ale veteranilor din partea oficialităților și depunerea solemnă de flori la monumentul „Feciorilor Patriei-Glorie” din Grădina publică „Vasile Alecsandri”.
Apoi, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat, înconjurat de soborul preoțesc, un parastas pentru pomenirea ostașilor căzuți pe luptă în Afganistan și a binecuvîntat masa de pomenire. Tot aici Prea Sfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvînt de mîngîiere și întărire în credință.
Mai mulți veterani au fost decorați cu medalii comemorative și au primit ajutor material din partea Consiliului Raional Edineț.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni