Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Hramul Catedralei ”Sfîntul Vasile cel Mare” din orașul Edineț

 

În ziua praznicului Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi a sărbătorii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, luni, 14 ianuarie 2019, Catedrala Episcopală din orașul Edineț și-a sărbătorit hramul. Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale.

În cadrul serviciului divin au fost înălțate rugăciuni pentru unitatea Biericii Ortodoxe din întreaga lume, pentru pacea și liniștea Bisericii Ortodoxe din Ucraina și pentru întărirea duhovnicească la vreme de grea încercare a Întîistătătorului ei, Preafericitul Mitropolit Onufrie.

La final Vlădica a felicitat credincioșii cu prilejul hramului și i-a îndemnat să urmeze exemplul Sfîntului Vasile, ocrotitorul ceresc al orașului, sporind mai mult în fapte bune și milostenie. După care, urmînd datina străbună specifică acestei sărbători, Prea Sfinția Sa a semănat cu grîu credincioșii, urîndu-le un nou an binecuvîntat și plin de rodiri duhovnicești.

În continuare, a fost oferit cuvîntul domnului Constantin Cojocaru, primarul orașului, care a mulțumit la rîndul său Ierarhului și slujitorilor pentru activitatea pastorală care o desfășoară în orașul Edineț și, de asemenea, a semănat și a felicitat credincioșii cu prilejul hramului.

Apoi, toți copilașii prezenți la slujbă l-au urat și semănat după obicei pe Prea Sfințitul Nicodim, primind fiecare în semn de mulțumire dulciuri și cadouri.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.