Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Biserica „Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii Călărășeuca și-a sărbătorit ocrotitorul

 

Cu prilejul hramului de iarnă al bisericii „Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, raionul Ocnița, joi,  6 decembrie 2018, mulțime de credincioși s-au adunat pentru a participa la un fastuos serviciu divin oficiat de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Cu binecuvîntarea Ierarhului, după citirea Sfintei Evanghelii, un cuvînt de zidire duhovnicească a adresat credincioșilor adunați la slujbă protoiereul Victor Vacarciuc, parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din satul Hădărăuți, raionul Ocnița.

În cadrul serviciului divin, în semn de înaltă apreciere a contribuției jertfelnice și rodnice depuse la buna chivernisire duhovnicească și gospodărească a mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca, și cu prilejul aniversării jubileului de 20 de ani de la avansarea sa în rangul de Egumenă, Preacuvioasa Maică Stareță Eufrosinia (Peșterean) a fost decorată de către Prea Sfințitul Nicodim cu medalia eparhială „Sf. Irh. Vasile cel Mare”.

Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum în fața icoanei împodobite cu flori a Sfîntului Ierarh Mitrofan din centrul bisericii.

Apoi, Prea Sfințitul Nicodim a adresat maicii starețe, egumena Eufrosinia, preacuvioaselor maici și tuturor creștinilor un cuvînt de învățătură. Prea Sfinția Sa a evidențiat personalitatea covîrșitoare a Sfîntului Ierarh Mitrofan, un mărturisitor prin cuvînt și prin faptă al Ortodoxiei. Fiind o adevărată pildă de credință, smerenie și jertfelnicie, Sfîntul Mitrofan a și fost proslăvit de Dumnezeu cu multe faceri de minuni, atît în timpul vieții, cît și după moarte, prin cinstitele sale moaște.

De asemenea, Ierarhul a adresat calde mulțumiri maicii starețe, egumenei Eufrosinia, și întregii obști monahale pentru bucuria comuniunii în rugăciune organizată în această importantă zi pentru vatra monahală de la Călărășeuca.

La final, în semn de recunoștință pentru toată activitatea sîrguincioasă depusă spre prosperarea mănăstirii Călărășeuca, mai mulți ctitori și binefăcători au fost distinși de către Prea Sfințitul Nicodim cu înalte decorații bisericești.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.