În fiecare an sărbătoarea Sfîntului Cuvios Paisie Velicikovskii de la Neamţ, un mare nevoitor, înnoitor al vieţii duhovniceşti monahale şi traducător al lucrărilor Sfinţilor Părinţi, reprezintă un ales popas duhovnicesc pentru vieţuitorii Mănăstirii Noul-Neamţ, care sunt succesorii şi următorii învăţăturii sale, dar şi pentru miile de pelerini, care se adună în ziua praznicului său din toată ţara pentru a-l cinsti şi a-i cere mijlocire şi călăuzire pe anevoiosul drum al mîntuirii sufletului.
Cu prilejul praznicului, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir şi un sobor de Ierarhi din care a făcut parte Înalt Prea Sfințitul Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Vicar mitropolitan și Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi.
În biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în fruntea unui sobor numeros de slujitori și în prezența mulțimii credincioșilor, au liturghisit Înalt Prea Sfințitul Vichentie, Mitropolit de Taşkent şi Uzbekistan, și Prea Sfinţitul Irineu, Episcop de Orsk şi Gai.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te-Deum de sănătate şi un Parastas la mormîntul vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont.
Prea Sfinţitul Nicodim a adresat părintelui arhimandrit Paisie, un cuvînt de felicitare cu prilejul praznicului şi i-a urat un post cu osârdie şi cu alese roade duhovniceşti, oferindu-i în dar, cu prilejul cinstirii Cuviosului Paisie Velicikovskii, o cruce pectorală cu podoabe.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni