În Sîmbăta dinaintea Duminicii Pogorîrii Duhului Sfînt (Sîmbăta Rusaliilor sau „Moșii de vară"), Biserica face pomenirea generală a morților, rugîndu-se pentru ei, prin rugăciunile și cîntările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfîntului Duh, a Cărui pogorîre este prăznuită în duminica următoare.
Cu acest prilej, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei a fost oficiată Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de slujitori, avîndu-l în frunte pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în prezența unui număr mare de credincioși. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului pentru pomenirea tuturor celor adormiți întru dreaptă credință.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni