Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Caută la smerenie”, Prea Sfințitul Nicodim a participat la Sfînta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din orașul Kiev

14516390_884567828340132_383960703815331742_n

 

În ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Caută la smerenie”, joi, 29 septembrie 2016, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a participat la Sfînta Liturghie Arhierească oficiată la Mănăstirea „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din orașul Kiev, care găzduiește o copie celebră a acestei icoane.

Această icoană (sec. XIX) a fost adusă la mănăstirea Intrării Maicii Domnului în Biserică din Kiev în 1992, de către schimonahia Feodora. Încă înainte de a face minuni cunoscute, icoana din Kiev a Maicii Domnului a fost iubită de credincioși, datorită frumuseții ei, pentru strălucirea deosebită a culorilor, dar și fiindcă toți cei ajunși înaintea ei se simțeau îndemnați a se ruga vreme îndelungată acolo, spunînd Maicii Domnului toate păsurile lor.

Într-o zi a anului 1993, starețul Damian al mănăstirii kievene a constatat înnegrirea bruscă a icoanei, păstrată în ramă de lemn cu geam de sticlă. Îndepărtînd grăbit geamul, starețul a înțeles minunea: icoana nu pățise absolut nimic, doar că pe sticlă se imprimase o icoană identică, argintată, care dădea impresia de „întunecare”.

Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, pornind de la tămăduirea unei femei însărcinate, amenințată cu pierderea sarcinii, din cauza unei hepatite confirmate de analizele medicale. Numeroase familii cu copii au venit să se roage, primind ajutor în toate cele solicitate cu rugăciune fierbinte și credință neclintită.

La 22 noiembrie 1995, Sfințitul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a dispus cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Caută la smerenie” din orașul Kiev în rîndul icoanelor făcătoare de minuni și a stabilit data prăznuirii ei la 16/29 septembrie.

În ziua sărbătorii icoanei „Caută la smerenie”, Sfînta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de Ierarhi în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Pavel, Mitropolit de Vîșgorod și Cernobîl. La invitația sfințitului egumen al Mănătirii „Intrarea în Bierică a Maicii Domnului” din orașului Kiev, a Prea Sfințitului Damian, Episcop de Fastov, la slujbă a participat și Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

14469478_884567485006833_490762331334108293_n

 

14516499_884568151673433_6268991347280865456_n

 

14520318_884568811673367_1217237629751040433_n

 

img_8011

 

img_8016

 

img_8017

 

img_8023

 

img_8031

 

img_8041

 

img_8045

 

Comments are closed.