Duminică, 25 ocombrie 2015, după Sfînta Liturghie, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, Taina Sfîntului Botez asupra pruncului Ștefan, fiul lui Alexandru și Lucia Dodon, colaboratori ai Catedralei.
Cu acest prilej, Ierarhul a adresat calde felicitări părinților și nașilor cu ocazia fericitului eveniment al încreștinării fiului lor Ștefan, care a fost renăscut din apă și din Duh pentru viața în Hristos, dorindu-le ca Sfîntul Ocrotitor al acestui prunc, Întîiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, prin mijlocirile sale să dăruiască pruncului bărbăție, curaj, înțelepciune, rîvnă și dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune în Sfînta Sa Biserică.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni