În Duminica a VII-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrșind împreună cu un sobor de preoți și diaconi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Matei IX, 27-35, despre vindecarea a doi orbi și a unui mut demonizat, cu binecuvîntarea Ierarhului predica a fost rostită de clericul superior al Catedralei, protoiereul Iulian Rusu.
În cadrul serviciului divin, absolventul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Noul Neamț (Chișinău),teologul Vitalie Apostol, a fost hirotonit în treapta de diacon. Adresînd calde felicitări noului hirotonit, Prea Sfințitul Nicodim i-a oferit în dar un set de liturghiere.
După slujbă, Ierarhul a adresat credincioșilor un cuvînt de învățătură în care a subliniat importanța credinței și a vieții curate pentru a obține de la Mîntuitorul vindecarea sufletească și trupească.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni