În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a slujit la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineţ. Episcopul a fost întâmpinat de stareţul mănăstirii, arhimandritul Damian (Burlacu), de slujitorii şi monahii mănăstirii, precum şi de credincioşii și închinătorii, care au venit împreună la slujba arhierească. Răspunsurile la strană au fost date de corul psaltic al mănăstirii.
În cadrul Liturghiei s-a făcut hirotesia în citeţ şi ipodiacon, apoi şi hirotonia în diacon a absolventului Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, Lupanciuc Valentin.
La final, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei, de la Luca XVII, 12-19, despre vindecarea celor 10 leproși, accentuînd importanța rugăciunii de mulțumire și a recunoștinței pe care o datorăm permanent Părintelui Ceresc pentru nprețuitul dar al vieții și pentru nenumăratele binefaceri primite de la El.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni