Sîmbătă, 13 decembrie 2014, în ziua pomenirii Sfîntului Apostol Andrei cel Întîi Chemat, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, săvîrșind Sfînta Liturghie Arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvîntarea Ierarhului, cu un cuvînt ziditor de suflet s-a adresat creștinilor prot. mitr. Iulian Rusu, clericul superior al catedralei.
În cuvîntul său de învățătură, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit creștinilor despre misiunea Sfîntului Apostol Andrei, care a predicat Cuvîntul Evangheliei și pe meleagurile noastre, și despre datoria fiecăruia din noi, creștinii, de a păstra autentică această învățătură apostolică, fără a o știrba cu diferite practici și obiceiuri oculte ce sunt o urîciune înaintea lui Dumnezeu și nu au nimic în comun cu cinstirea Sfîntului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni