Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Creștinii din satul Trinca au împărtășit bucuria Învierii și celor aflați în nevoi

 

În a doua zi de Paști, luni, 21 aprilie 2014, femeile din consiliul parohial de la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Trinca au organizat cu binecuvîntarea părintelui paroh, protoiereul Vasile Roșca, o acțiune de caritate. Ele au făcut colete cu daruri adunate în seara luminatei sărbători a Sfintei Învieri, apoi le-au împărțit bătrînilor din sat, bolnavilor și celor singuratici, familiilor vulnerabile și cu mulți copii.

De cîțiva ani în sat a devenit deja o tradiție ca la sfintele sărbători de iarnă, la sfintele Paști, la Paștele blajinilor, la sîmbetele morților sau chiar după orice slujbă de duminică sau sărbătoare, cînd se adună mai multe daruri la sfînta biserică, să se meargă prin sat și să se aducă bucurie celor mai triști ca noi. Toți așteaptă și ne primesc cu bucurie, mulțumind din suflet pentru darurile primite.

Preoteasa Inna Roșca

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.