Marți, 25 martie 2014, slujitorii din cadrul blagociniei Briceni s-au adunat cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la sediul episcopal din orașul Edineț pentru a participa la adunarea ordinară și a prezenta rapoartele de dare de seamă pentru primul trimestru al anului 2014. Ședința a fost deschisă de părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, după care părintele blagocin, protoiereul Vasile Saracuța, a discutat cu slujitorii despre oficierea slujbelor în Postul Mare și administrarea Tainei sfintei spovedanii.
Partea a doua a ședinței a fost dedicată dezbaterilor pe marginea proiectului de Statut al Bisericii Ortodoxe din Moldova elaborat din partea Episcopiei de Edineț și Briceni. Toate obiecțiile și propunerile au fost fixate într-un proces-verbal.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni