Luni, 13 ianuarie 2014, în ziua Odovaniei luminatului Praznic al Nașterii Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni. Sărbătoarea de astăzi a fost una deosebită pentru clericul catedralei, prot. mitr. Simeon Cucuietu, care aniversează frumosul jubileu de 15 ani de la hirotonia în preot. La Sfînta Liturghie a participat un ales sobor de preoți și diaconi, precum și mai mulți creștini. Predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită de către protoiereul Iulian Ciubatîi, paroh al bisericii „Sfîntul Dimitrie” din satul Pererîta, raionul Briceni.
Apreciind înalt rîvna, credința și dragostea părintelui Simeon pentru sfînta slujire păstorească la care a fost chemat de Dumnezeu, precum și toată activitatea sa sîrguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe, Prea Sfințitul Nicodim l-a decorat în cadrul serviciului divin pe protoiereul Simeon Cucuietu cu înalta distincție – Medalia „Sfîntul și Dreptul Nicodim”.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către corul dirijat de Dumitru Buga. La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Te Deum pentru sănătatea parohului Catedralei, protoiereului mitrofor Vasile Saracuța, a omagiatului părinte Simeon, a slujitorilor și enoriașilor parohiei ”Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni.
Apoi, Prea Sfinția Sa a rostit un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre semnificația zilei și a îndemnat creștinii să păstreze cu bucurie în inimi și în suflet Taina Întrupării lui Hristos, de care ne-am bucurat în aceste luminate zile.
De asemenea, a adresat calde felicitări omagiatului protoiereului Simeon, cu prilejul jubileului său, urîndu-i multă sănătate, bună sporire întru toate și har de sus în continuarea cu și mai multă rîvnă a sfintei slujiri pastorale, căreia și-a închinat viața, aducîndu-i în dar o icoană cu chipul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
Ierarhul a mai adresat sincere felicitări și părintelui paroh, prot. mitr. Vasile Saracuța cu ocazia ajunului sărbătorii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, care este și Ocrotitorul său ceresc, aducîndu-i în dar o icoană cu chipul Maicii Domnului.
Părintele Simeon a mulțumit la rîndul său Prea Sfinției Sale pentru onorarea cu prezența, slujba arhierească și binecuvîntarea acordată la acest popas aniversar și a dat asigurări că va lucra și în continuare ogorul Domnului cu multă dragoste și jertfire de sine.
La despărțire, fiecare credincios a primit în dar în semn de binecuvîntare arhierească cîte o iconiță cu chipul Macii Domnului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni