Tot în această zi, 5 ianuarie 2014 , Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni s-a deplasat la Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, raionul Ocnița. Ierarhul a fost întîmpinat și primit cu multă căldură de către stareța egumena Eufrosinia (Peșterean) slujitorii și toate măicuțele acestui așezămînt. Aici Prea Sfinția Sa a intrat și a ținut un cuvînt de învățătură despre Evanghelia de astăzi, despre înalta treaptă la care au fost chemate de Însuși Bunul Dumnezeu și le-a îndrumat să fie atente ascultării la care au fost încredințate pentru că ne aflăm într-o perioadă foarte grea și prin care o vom putea trece doar prin post și rugăciune. De asemeni a adus cuvinte de felicitare cu ocazia apropierii sărbătorii Nașterii Domnului, maicii starețe, tuturor maicilor și surorilor care își duc ascultarea pe acest binecuvîntat de Dumnezeu așezămînt și le-a îndemnat cu mai multă silință și purtare de grijă să urmeze Poruncile lui Dumnezeu și să se roage pentru sănătatea tuturor creștinilor care vin și se roagă aici în această Sfîntă mănăstire. Mai apoi a urmat un Te Deum pentru sănătate, de mulțumire lui Dumnezeu pentru toată purtarea de grijă în acestă mănăstire.
La final fiecare dintre ele în semn de prețuire a primit în dar din partea Ierarhului cîte o bluză, o pungă cu dulciuri, o pastorală și cîte o cărticică „Rînduiala celor 12 psalmi aleși” cu speranța că și în continuare cu mai multă rugăciune și smerenie să ducă ascultarea și dăruirea care le-a încredințat-o Dumnezeu.
La rîndul lor slujitorii, maicile și surorile au adresat sincere mulțumiri pentru toată grija părintească pe care o primesc din partea Ierarhului, Prea Sfinția Sa a primit din partea egumenei Eufrosinia un set de metanii și din partea maicilor un program de colinde.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni