În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, a Sfinților Strămoși după trup ai Mîntuitorului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a sărbătorit aniversarea de 3 ani de la hirotonia sa întru arhiereu. Cu acest prilej în catedrala Sf. Irh. Nicolae din orașul Orhei a avut loc Sfînta Liturghie Arhierească la care au participat mai mulți preoți, atît din cuprinsul eparhiei noastre cît și din alte eparhii.
După citirea pericopei evanghelice de la Luca XIV, 16-24, despre pilda celor poftiți la cină, cu binecuvîntarea Ierarhului, un cuvînt de zidire duhovnicească a adresat credincioșilor arhimandritul Adrian (Baciu) starețul mănăstirii „Sf. Treime ” s. Saharna, r-nul Rezina.
În cadrul serviciului divin, diaconul Ion Hreanin, a fost prohirisit în treapta de preot. Cu acest prilej, Ierarhul i-a adresat nou hirotonitului părinte calde felicitări, îndemnîndu-l să fie un vrednic iconom al Tainelor lui Dumnezeu, să slujească Bisericii lui Hristos cu toată dăruirea și priceperea, înmulțind talantul primit la această Sfîntă și Dumnezeiască Taină. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în anul 2013, care se încheie.
La finalul slujbei, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care, explicînd Evanghelia zilei, a subliniat că refuzul de a primi chemarea la mîntuire şi de a veni la „cina" Împărăţiei cerurilor stîrneşte mînia lui Dumnezeu, iar cei vinovaţi de acest refuz vor fi lipsiţi de această binecuvîntare pentru veșnicie. În acest sens, Ierarhul a îndemnat credincioșii să profite de puținele zile ale postului care au rămas, să-și curețe sufletele prin mărturisire și împărtășire cu Sfintele Taine, pentru a se bucura din plin de luminoasa sărbătoare a Nașterii Domnului, care se apropie.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni