Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Resfințirea bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din satul Balasinești, raionul Briceni

 

Numeroși credincioși au participat sîmbătă, 20 iulie 2013, la resfințirea bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din satul Balasinești, raionul Briceni, care a fost restaurată atît în interior, cît și la exterior. Slujba de resfințire și Sfînta Liturghie au fost oficiate de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întîmpinat cu multă căldură de un grup de copii îmbrăcați în haine naționale, de părintele paroh, protoiereul Adrian Nemerenco, soborul slujitorilor și creștinii satului, printre care se aflau și foarte mulți copii. Pericopa evanghelică a zilei a fost explicată, cu binecuvîntarea Ierarhului, de către protoiereul Victor Turea, parohul bisericii „Sf. Grigorie Teologul” din satul Colicăuți, Briceni.

În semn de apreciere pentru întreaga activitate duhovnicească şi administrativ-gospodărească din cadrul parohiei și pentru munca depusă la renovarea și împodobirea sfîntului locaș, parohul bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din satul Balasinești, protoiereul Adrian Nemerenco, a fost decorat de către prea Sfințitul Nicodim cu dreptul de a purta mitra.

Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum și cuvîntul de învățătură al Ierarhului. Prea Sfințitul Nicodim a mulțumit tuturor credincioșilor pentru faptul că păstrează nealterată credința ortodoxă a strămoșilor și urmează bunul lor exemplu de viețuire creștină. Biserica din satul Balasinești a fost una dintre puținele din țara noastră care a rezistat prigoanei ateiste fără a fi închisă, fapt ce demonstrează curajul de mărturisire a lui Hristos a locuitorilor de aici. De asemenea, Ierarhul a mulțumit părintelui paroh și tuturor enoriașilor pentru implicarea lor jertfelnică la renovarea sfîntului locaș și i-a îndemnat pe toți să păstreze și în continuare flacăra credinței așa cum le-a fost aprinsă în suflet de destoinicii lor înaintași și vrednicii de pomenire păstori — protoiereul Mihai și protoiereul Arcadie.

Cei mai de seamă ctitori au fost distinși de către Ierarh cu medalii și Diplome Arhierești.

Pentru toți credincioșii și slujitorii participanți la serviciul divin a fost oferită o agapă de sărbătoare.

După slujbă Prea Sfințitul Nicodim a săvîrșit la mormîntul protoiereului Arcadie Popovici, fost paroh al bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din satul Balasinești, și a preotesei sale Irina o slujbă de pomenire.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.