Vineri în Săptămîna Luminată, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii și în ziua pomenirii Sfîntului Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni. Dimineața Ierarhul a fost întîmpinat cu multă căldură de omagiatul zilei, clericul Catedralei, Protoiereul Simeon Cucuietu, care de acest praznic își sărbătorește Sfîntul ocrotitor și ziua de naștere, precum și de un sobor de preoți în frunte cu parohul Catedralei și Blagocinul raionului Briceni, Protoiereul Vasile Saracuța. Cu binecuvîntarea Prea Sfinției Sale, Predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită de protoiereul Anatolie Gîrbu, paroh al bisericii din satul Revaca, mun. Chișinău. Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea în jurul bisericii cu citirea Evangheliilor Învierii și slujba unui Te Deum pentru sănătatea omagiatului Protoiereu Simeon Cucuietu, a slujitorilor și a tuturor credincioșilor prezenți la slujbă.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit credincioșilor despre semnificația sărbătorii și a adresat cordiale cuvinte de felicitare părintelui Simeon cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului ceresc și a zilei de naștere, dorindu-i să sporească și pe viitor în toată virtutea și fapta cea bună, spre mîntuirea sa și a credincioșilor ce i-au fost încredințați spre păsorire, și să slujească în continuare cu aceeași dăruire de sine și devotament la zidirea Trupului Tainic al Hristos, care este Biserica Sa.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni