Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Părintele Teodor Strugaru a fost petrecut în ultimul drum

 

În ziua de joi, 20 decembrie 2012, enoriașii parohiei „Sf. Nicolae” din satul Șirăuți, raionul Briceni, s-au adunat cu mic, cu mare la biserica din localitate pentru a-și lua rămas bun și a-l petrece în ultimul drum pe cel care timp de 17 ani le-a fost părinte duhovnicesc, blînd și înțelept păstor pe calea mîntuirii – Prea Cucernicul Protoiereu Teodor Strugaru. Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării au fost oficiate de un sobor de preoți și diaconi, avîndu-l în frunte pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. După citirea Sfintei Evanghelii, un cuvînt de mîngîiere către îndurerata familie și către enoriași a rostit, cu binecuvîntarea Ierarhului, clerical superior al Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, protoiereul Sergiu Panaite.

La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Nicodim a adresat familiei îndurerate și tuturor credincioșilor care s-au adunat în această zi pentru a se ruga împreună pentru odihna cu drepții a sufletului nou-adormitului protoiereu Teodor Strugaru un cuvînt de mîngîiere și de condoleanțe. Prea Sfinția Sa a elogiat munca și meritele părintelui la zidirea duhovnicească a credincioșilor ce i-au fost încredințați spre păstorire și a îndemnat membrii îndureratei familii, rudele, apropiații și pe toți cei ce l-au cunoscut pe nou-adormitul părinte Teodor să se roage Milostivului Dumnezeu pentru ca sufletul său să fie așezat în locul cel de fericire și de odihnă al drepților.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.