Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru
  • Произошла ошибка; возможно, лента недоступна. Повторите попытку позже.

Adunare cu slujitorii din cuprinsul blagociniilor Briceni și Ocnița

IMG_9395

 

Clericii din cadrul blagociniilor de Briceni și Ocnița s-au întrunit joi, 24 martie 2016, la Centrul eparhial din orașul Edineț pentru a prezenta rapoartele de dare de seamă pentru trimestrul I al anului 2016 și pentru a participa la Adunarea ordinară prezidată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.

La început Ierarhul a luat cunoștință de modul cum au fost săvîrșite slujbele rînduite de tipicul bisericesc în prima săptămînă a Postului Mare, apoi a îndemnat toță slujitorii să oficieze și în săptămîna a V-a a Postului Mare citirea integrală a Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul. În ultima parte a ședinței au fost discutate diverse întrebări venite din partea preoților.

Citeşte mai departe >>>

Adunare cu slujitorii din cadrul blagociniilor de Edineț și Dondușeni

IMG_9259

 

Miercuri, 23 martie 2016, sub președinția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Centrul eparhial din orașul Edineț a avut loc Adunarea ordinară cu slujitorii din cadrul blagociniilor de Edineț și Dondușeni.

După ce au prezentat rapoartele de dare de seamă pentru trimestrul I al anului 2016, clericii s-au întrunit în ședință ordinară, pe agenda căreia s-au aflat mai multe subiecte legate de cult, viața duhovnicească atît a credincioșilor cît și a clerului în această perioadă a Postului Mare în care ne aflăm, discuții pe marginea întrebărilor venite din partea slujitorilor.

La final a fost oficiată slujba litiei mici pentru pomenirea vrednicului protoiereu Alexei Tanaseiciuc la împlinirea sorocului de 40 de zile de la mutarea sa la Domnul.

Citeşte mai departe >>>

Ultima parte a Canonului cel Mare de pocăință citită la Mănăstirea „Învierea Domnului”, Briceni

IMG_8503

 

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat la Mănăstirea „Învierea Domnului” din orașul Briceni în joia primei săptămîni a Postului Mare ultima parte a Canonului cel Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. Prea Sfinția Sa a fost înconjurat de slujitorii sfîntului așezămînt, la slujbă participînd Preacuvioasa maică stareță, Egumena Daniela, viețuitoarele și mai mulți închinători ai mănăstirii.

Cu acest prilej, Ierarhul a rostit la final un cuvînt de învățătură în care a subliniat necesitatea întoarecerii omului de la viața păcătoasă spre lucrarea virtuții și unirea cu Dumnezeu prin pocăință cu lacrimi, post, nevoință și împărtășire cu Sfintele Taine.

Citeşte mai departe >>>

Vizită pastorală la Mănăstirea „Sf. Treime”, Rudi

IMG_8440

 

În a doua jumătate a zilei de miercuri, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat Mănăstirea „Sf. Treime” din localitatea Rudi, întîmpinat fiind de către Preacuvioasa maică stareță, Egumena Maria, părintele duhovnic, Arhimandritul Patrocl și viețuitoarele sfîntului așezămînt. Aici Prea Sfinția Sa a luat cunoștință de activitățile duhovnicești, dar și cele edilitatre și gospodărești pe care le desfășoară mănăstirea și a binecuvîntat lucrările agricole efectuate cu multă hărnicie și dragoste de măicuțe pe terenurile din prajmă.

Vizita la Mănăstire s-a încheiat cu citirea în seara zilei a celei de-a treia părți a Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. La final, Ierarhul a rostit un cuvînt de întărire și folos duhovnicesc pentru această perioadă a postului, în care sufletul nostru s-a angajat să întîmpine Învierea Domnului prin învierea proprie din patimi și păcate.

Citeşte mai departe >>>

Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfințite la Mănăstirea Călărășeuca

IMG_8306

 

În dimineața zilei de miercuri a primei săptămîni a Postului Mare,Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După rugăciunea domnească, viețuitoarele sfîntului așezămînt și mai mulți închinători s-au împărtășit cu Trupul și Sîngele Domnului.

La final, Ierarhul a rostit un cuvînt de zidire duhovnicească despre folosul postului și al pocăinței cu lacrimi ca mijloace de revenire a omului la starea sa firească, primordială de comuniune în iubire cu Creatorul său.

Citeşte mai departe >>>

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

IMG_7848

 

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brînză), care se mai numește și a Iertării, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba Vecerniei cu cinul iertării. În cuvîntul de învățătură, Prea Sfinția Sa a îndemnat la post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și faptele milosteniei, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Mîntuitorul Hristos cel Înviat pentru îndumnezeirea noastră. Apoi Ierarhul și-a cerut iertare cu metanie de la slujitori și credincioși, iar fiecare din cei prezenți și-a cerut iertare la rîndul său de la Ierarh și unul de la altul.

Citeşte mai departe >>>

„Săptămîna albă” pentru bolnavii Spitalului Raional Briceni

IMG_4210

 

În perioada 10-11 martie 2016 membrii clubului de tineret „Young Dreamers” din cadrul programului eparhial „Know-How-You-Do!”, de pe lîngă paroha „Sf. Dumitru”, Coteala, împreună cu preotul paroh, protoiereul Serghei Chifeac și mentorii Pavlovschi Snejana și Chifeac Marina, au inițiat și implementat activitatea preparării clătitelor menite să bucure peste 70 de bolnavi internați în secțiile Pediatrie, Chirurgie și Traumatologie ale Spitalului Raional Briceni.

Au fost repartizate împreună cu doza alimentară și buclete cu conținut religios pe tema Folosul postului.

Citeşte mai departe >>>

Training pentru participanții la proiectul social ce se desfășoară cadrul Episcopiei de Edineț și Briceni

??????????

 

În perioada 7-8 martie 2016, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la sediul eparhial s-au desfășurat cursuri de instruire pentru preoții parohi, voluntarii maturi și tineri din parohiile în cadrul cărora se desfășoară proiecte sociale susținute de Asociația Obștească „Ajutorul Creștin din Moldova”.

Obiectivul trainingului a fost inițierea participanților în desfășurarea campaniilor de advocacy și procesele de comunicare, dezvoltarea abilităților în ceea ce privește elaborarea mesajelor, prezentarea informației sau stabilirea unui plan de advocacy împreună cu autoritățile locale.

Citeşte mai departe >>>

Întîlnire în cadrul programului pentru tineri „Know How You Do!”

DSCF0360

 

Miercuri, 24 februarie 2016, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Centrul Eparhial din orașul Edineț a avut loc o întrunire de lucru în cadrul programului pentru tineret „Know How You Do!”. Ședința a fost moderată de coordonatorul proiectului, domnul Mihai Nani, și la ea au participat preoții parohi din cele 10 localități ale eparhiei participante la program.

În cadrul ședinței a fost supus dezbaterii calendarul de activități pentru anul 2016, strategiile de promovare a programului, activități de sensibilizare a opiniei publice la problemele tinerilor, acțiunile de caritate ce urmează a fi desfășurate în localitate.

Citeşte mai departe >>>

Parastas de 9 zile pentru părintele Alexei Tanaseiciuc

20160223_102714

 

Zeci de credincioși s-au adunat marți, 23 februarue 2016, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, Edineț, pentru  participa la Sfînta Liturghie și slujba parastasului la 9 zile de la mutarea la cele veșnice a regretatului protoiereu Alexei Tanaseiciuc. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de preoți în frunte cu blagocinul de Edineț, protoiereul Ioan Gînju. Din sobor a mai făcut parte părintele paroh, protoiereul Dionisie Lupașco, protoiereul Alexandru Benzari și preotul Vasile Țari.

La slujbă a participat îndurerata familie, enoriașii și fiii duhovnicești ai regretatului părinte. După rugăciune slujitorii au adresat îndoliatei adunări cuvinte de mîngîiere în care au rememorat credința pilduitoare și rîvna pentru cele sfinte ale vrednicului de pomenire părinte Alexei și au îndemnat la rugăciune stăruitoare pentru odihna cu drepții a sufletului său.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citeşte mai departe >>>

La biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Stolniceni fost săvîrșită slujba parastasului pentru protoiereul Alexei Tanaseiciuc

20160221_183831

 

Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în seara zilei de duminică, 21 februarie, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, Edineț, a fost oficiată slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire protoiereu Alexei Tanaseiciuc, care acum o săptămînă, prin voia Milostivului Părinte Ceresc, a părăsit lumea aceasta, aflîndu-și odihnă în locașurile cele veșnice.

Slujba a fost oficiată de noul părinte paroh, protoiereul Dionisie Lupașco, la ea fiind prezenți copiii, rudele, prietenii și fiii duhovnicești ai părintelui. Uniți într-un cuget și o simțire în taina rugăciunii, creștinii au reînviat în inimi chipul de blînd păstor al iubitului lor părinte, chip pe care îl vor purta mereu în suflete împreună cu dătătoarea de speranță rugăciune: „Odihnește, Doamne, cu drepții pe adormitul robul Tău!”.

„Veșnică lui pomenire din neam în neam!”

Citeşte mai departe >>>

Sfințirea grădiniței din satul Trinca

100_2901

 

La 15februarie, în ziua praznicului Întîmpinării Domnului, după Sfînta Liturghie, părintele paroh al bisericii „Sf. Arhangheli” din satul Trinca, protoereul Vasile Roșca, împreună cu preoteasa Inna au vizitat grădinița din localitate. Vizita n-a fost una simplă, ci au oficiat slujba de sfințire a acestei instituții. La slujba de sfințire au fost prezente toate cadrele din incinta grădiniței. Ca oaspeți de onoare au fost prezenți domnul primar Anatolie Gudumac și doamna medic șef Liudmila Semeniuc.

Citeşte mai departe >>>