Ziua de luni de după Duminica Tomei este consacrată de Biserica Ortodoxă pomenirii generale a celor adormiți părinți și frați ai noștri, rudenii și cunoscuți, pe la morminte, în cimitire, împărtășindu-le în același timp bucuria cea mare a Învierii Domnului, care este și arvuna învierii noastre de obște. Această zi mai este numită și „Paștile Blajinilor”, adică a celor „fericiți” sau adormiți în Domnul.
În ziua de Paștile Blajinilor, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a vizitat cimitirul din localitatea de baștină, Chiperceni, unde, înconjurat de un sobor de preoți și în prezența credincioșilor adunați, a săvîrșit un parastas de pomenire la mormînt pentru părinții săi Vasile și Ana și pentru tot sufletul creștinesc adormit în Domnul, ce și-a aflat odihna de veci în acest cimitir.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni