Prea Sfinția Voastră!
Am deosebita bucurie de a Vă adresa cu prilejul aniversării a 71-a de la naștere și a prăznuirii ce se apropie a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, Ocrotitorul Ceresc al Prea Sfinției Voastre după numele de botez, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie!
Vă doresc să rămîneți în continuare același Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, îndrumînd cu multă înțelepciune, cu duhul blîndeții, al dreptății și al dragostei clerul și credincioșii din de Dumnezeu binecuvîntata Eparhie de Cahul și Comrat, ce V-a fost încredințată.
Fie ca Harul Duhului Sfînt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Prea Sfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvîntate spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii Ortodoxe din Moldova!
Întru mulți și fericiți ani Prea Sfinția Voastră!
Cu dragoste întru Hristos,
† NICODIM
Episcop de Edineț și Briceni