Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brînză), care se mai numește și a Iertării, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba Vecerniei cu cinul iertării. În cuvîntul de învățătură, Prea Sfinția Sa a îndemnat la post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și faptele milosteniei, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Mîntuitorul Hristos cel Înviat pentru îndumnezeirea noastră. Apoi Ierarhul și-a cerut iertare cu metanie de la slujitori și credincioși, iar fiecare din cei prezenți și-a cerut iertare la rîndul său de la Ierarh și unul de la altul.

Pentru mai multe fotografii apasați aici

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

Comments are closed.