Joi, 18 februarie 2021, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Ierarh Teodosie, arhiepiscopul Cernigovului, care s-a săvârșit cu pace în anul 1696.
Această zi are o semnificaţie deosebită pentru Blagocinul raionului Ocnița, sector I, parohul bisericii „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci, protoiereul Alexandru Usatîi, care aniversează frumosul jubileu de 60 de ani de de viață. Sfînta Liturghie Arhierească din ziua praznicului a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în fruntea unui sobor de slujitori din care a făcut parte părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, blagocini și slujitori din raionul Ocniţa. La serviciul divin au participat și numeroși credincioși și ctitori de seamă ai sfîntului lacaş.
Răspunsurile la strană au fost oferite de corul parohial în simfonie liturgică cu corul bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din municipiul Bălți, condus de protoiereul Alexandru Paiul.
Apreciind înalt rîvna, credința și dragostea omagiatului părinte Alexandru pentru sfînta slujire păstorească la care a fost chemat de Dumnezeu, precum și toată activitatea sa sîrguincioasă de-a lungul timpului spre binele Bisericii Ortodoxe, Prea Sfințitul Nicodim i-a înmînat o Cruce cu pietre scumpe, iar din partea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, în cadrul Vohodului Mic protoiereului Alexandru Usatîi a fost decorat cu ordinul «Sf. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni».
Slujba a continuat cu un Te-Deum de mulțumire, după care Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de felicitare în care a urat omagiatului părinte Alexandru ani lungi de viață, sănătate și ajutor sfînt de la Dumnezeu în toate activitățile pastorale și misionare ce le întreprinde spre slava lui Dumnezeu și prosperarea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La final, părinte blagocin a mulțumit tuturor pentru caldele urări de felicitare, afirmînd că toate lucrurile frumoae realizate în viața Sa sunt datorate ajutorului lui Dumnezeu și susținerii celor dragi și apropiați.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni