Miercuri, 20 ianuarie 2021, Biserica Ortodoxă a făcut prăznuirea Soborului Sfîntului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului Ioan, cel mai mare dintre profeți, glasul care strigă în pustie «gătiți calea Domnului», turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeiești, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptății, ca un înger pămîntesc și om ceresc, care stă la granița dintre cer și pămînt și unește Vechiul și Noul Testament.
Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Catedralei ”Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, unde, în fruntea soborului slujitorilor sfîntului locaș, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni