Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În Duminica a IV-a după Paști, a Slăbănogului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În Duminica a IV-a după Paști, a Slăbănogului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Sfinta Liturgie  a fost săvârșită în aer libercu paticiparea credincioșilor și respectarea distanței sociale.

În cadrul Sfintei Liturgii la ectenia mare și la ectenia întreită au fost înălțate rugăciuni speciale pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească.

După citirea pericopei evanghelice, de la Ioan V, 1-15, despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Ierarhul a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvînt de învățătură. La final, Prea Sfinția Sa a explicat că această Evanghelie a fost așezată în perioada de după Paști pentru a ne arăta în chip duhovnicesc roadele Învierii Domnului. Astfel, Mîntuitorul Hristos este pentru fiecare dintre noi, cei slăbănogiți de patimi și de păcate, Omul care ne aruncă în scăldătoarea Sfîntului Botez, ne mîntuiește, ne luminează și ne sfințește prin cele 7 Taine ale Bisericii, fiindu-ne mereu alături și susținîndu-ne cu harul și puterea Sa pentru a-I putea urma, purtîndu-ne fiecare Crucea.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.