Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Prea Sfințitul Nicodim a oficiat de ziua hramului Sfînta Liturghie în parohia „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Grinăuți-Moldova, Ocnița

 

În ziua praznicului Acoperămîntului Maicii Domnului, luni, 14 octombrie 2019, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat biserica ce-i poartă hramul din satul Grinăuți-Moldova, Ocnița. Pentru că biserica mare din piatră a fost devastată de flăcările nemilosului incendiu din 16 iulie, iar în prezent se află în plin proces de restaurare, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica veche din lemn de alături.

Cu aleasă bucurie duhovnicească, Ierarhul a fost întîmpinat în dimineața zilei de către părintele paroh, protoiereul Rostislav Gadîmba, de soborul de slujitori și de mulțimea enoriașilor și a oaspeților adunați la sărbătoare.

Alături de Prea Sfinția Sa la Sfînta Liturghie s-a aflat părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, părinții blagocini, slujitori din cadrul blagociniei Ocnița.

Serviciul divin a continuat cu slujba unui Te Deum în cadrul căruia au fost înălțate rugăciuni pentru bunul mers al lucrărilor de restaurare a bisericii distruse de incendiu, pentru sănătatea și întărirea duhovnicească a părintelui paroh, a ctitorilor şi a tuturor creștinilor din localitate.

În cuvîntul său de învățătură, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit mai întîi despre temeiul istoric al cinstirii Acoperămîntului Maicii Domnului, care s-a arătat în biserica Vlaherne din Constantinopol drept mijlocitoare și acoperitoare a tuturor creștinilor ce o cinstesc cu evlavie și aleargă după ajutorul ei. Apoi, Ierarhul a adresat calde felicitări părintelui Rostislav și credincioșilor cu prilejul sărbătoririi hramului, dorindu-le să rămînă și în continuare fii devotați ai Bisericii lui Hristos cu ajutorul, mijlocirea fierbinte și ocrotirea Preasfîntei Sale Maici, cu Sfîntul Acoperămînt al căreia să înfrunte încercarea grea prin care le este îngăduit de la Dumnezeu să treacă.

La final, părinții blagocini au înmînat părintelui Rostislav ajutoarele bănești colectate de la creștinii din toate parohiile Eparhiei pentru susținerea lucrărilor de restaurare.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.