Pastorală la Naşterea Domnului a Sanctității Sale Chiril, Patriarhul Moscovei si al întregii Rusii către arhipăstorii, preoţii, diaconii, cinul monahal şi toţi drept-măritorii creştini din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Iubiţi întru Hristos arhipăstori, cinstiţi preoţi si diaconi,
iubitorilor de Dumnezeu monahi şi monahii,
dragi fraţi şi surori!
Vă felicit cordial pe toţi cu ocazia măreţei şi mântuitoarei sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Astăzi noi, la fel ca şi păstorii din Betleem acum două mii de ani, ascultăm cu luare aminte, cu bucurie şi înălţare spirituală, glasul triumfător al îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2: 14). Auzind aceste cuvinte minunate, inimile noastre dobândesc mângâiere şi se fac pline de recunoştinţă faţă de Creator. Însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Dumnezeu tare si părinte al veacului ce va să fie (Is. 9:5) coboară la noi şi se naşte în lume om simplu. Se împlineşte proorocia regelui-psalmist, care a vestit în Duhul Sfânt: Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat; Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. (Psalmi, 84: 11-12). Si iată, s-a săvârşit: Fiu S-a dat nouă (Is. 9, 5), ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viată veşnică (Ioan 3, 16).
Pe parcursul istoriei sale, umanitatea L-a căutat intens pe Dumnezeu, tânguindu-se pentru comunicarea pierdută cu Creatorul său. Şi ca răspuns la aceste eforturi, ca răspuns la inimile avântate şi mâinile întinse spre cer, Domnul Și-a arătat dragostea către neamul omenesc, El însuşi întinzându-ne mâna Sa mântuitoare. În Hristos Iisus, peste milenii îndelungate, în sfârşit s-au întrunit Dumnezeu şi omul, şi s-a unit cerescul cu pământescul, şi s-au împlinit aşteptările duhovniceşti ale fiilor şi fiicelor lui Adam.
Naşterea Domnului ne prezintă în acelaşi timp o Taină şi o Revelaţie, pentru că raţiunea umană nu este în stare să perceapă desăvârşit, cum Creatorul şi Făuritorul Universului, Dumnezeul nemărginit prin natură, pogoară în lumea noastră sfâşiată de păcat, şi se arată în chipul unui Prunc născut în peştera unde păstorii şi animalele se ascundeau de intemperii. Slava înălţată de către puterile cereşti, propovăduită de înţelepţii de la Răsărit şi adeverită de către nişte păstori simpli, acum este vestită în glas puternic în toate colţurile pământului. Toate acestea ne revelă profunzimea nepătrunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu, ne face părtaşi la pronia mistică a Sfintei Treimi în lucrarea de mântuire a omului.
Noi astăzi ştim că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca să se mântuiască prin El lumea. (Ioan 3:16-17). Şi acum, fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu, … căci iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă (Rom. 5:1-2; 5).
Să ne plecăm, deci, cu evlavie, către modesta iesle în care stă Pruncul liniştit şi blând. Să ne plecăm cu frică de Dumnezeu şi cutremur, căci aici începe drumul pământesc al crucii Domnului nostru Iisus Hristos, aici se face începutul mântuirii noastre. Să ne plecăm și, proslăvindu-L pe Fiul Născut al Părintelui Celui mai înainte de veci, să ne îndulcim de pacea negrăită şi covârşitoare a toată mintea, care ne umple sufletele.
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” — iară şi iară cântăm împreună cu cetele îngereşti. Dragostea lui Dumnezeu, arătată în Naşterea Mântuitorului, le aduce oamenilor pacea adevărată. Această pace nu poate fi zdruncinată de greutăţile vieţii, tulburările sociale, neliniştea politică, şi chiar de conflictele armate, întrucât în pacea lui Hristos vieţuieşte mistic o mare forţă duhovnicească, ce o face să covârşească orice scârbă şi tristeţe pământească (Sf. Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice).
Dar cum se dobândeşte starea paşnică a sufletului? Cum poate fi dobândit acest dar spiritual înalt? Sfinţii părinţi spun unanim despre aceasta: lucrarea păcii lui Hristos în om este un indiciu important al aflării omului în lumina poruncilor evanghelice. Peste toate acestea, ne învaţă verhovnicul Pavel, se cuvine să ne îmbrăcăm în dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi atunci, spune apostolul, pacea lui Dumnezeu, întru care am fost chemaţi, va stăpâni în inimile noastre (Col 3:14-15).
Oameni ai bunăvoirii îşi caută Domnul – oameni care vor urma legii Sale, care vor vesti mântuirea celor apropiaţi şi celor îndepărtaţi, şi vor vesti în lume bunătăţile Celui ce ne-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată (1 Petru 2:9).
Să fim, deci, vrednici de această înaltă chemare. De aceea, preaslăvita Naştere a Domnului văzând săvârşindu-se în iesle, să lepădăm deşertăciunile mai mult decât lumea (Condacul 8 al acatistului Naşterii Domnului), să ne înălţăm cu gândul la cer, slăvindu-L pe Ziditorul a toate, să ne împărtăşim bucuria Mântuitorului întrupat cu cei din jur, cu cei care au nevoie de grijă, cei disperaţi sau aflaţi în situaţii grele.
Domnul să ne inspire pe toţi în calea cu multe greutăţi a vieţii creştineşti, ca şi în continuare să se întărească în noi credinţa, să nu sece nădejdea, şi să se înmulţească dragostea; ca intrând în bucuria luminatei sărbători a Naşterii Domnului, să vestim lumii neschimbat marea taină a credinţei (l Tim. 3: 16), să ducem oamenilor mângâiere şi binecuvântarea păcii lui Hristos.
Amin.
† CHIRIL,
PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII
Naşterea Domnului
an.2018/2019
or. Moscova
