În seara zilei de sîmbătă, 5 mai 2018, la ora 17.00, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a avut o întrevedere de lucru cu membrii Organizației Umanitare Hilfe für Osteuropa din Todtnau, Germania. Întrunirea s-a desfășurat la hotelul Central Plaza din orașul Piatra Neamț, România. La discuții au luat parte doamna președinte Ursula Honeck, domnul Thomas Honeck, domnul Gunter Kollner, doamna Augusta Jumanca, membrii activi ai organizației din Germania și România.
În cadrul dezbaterilor, Prea Sfințitul Nicodim a adus mulțumiri pentru ajutorul acordat de organizație Spitalului Raional Edineț în luna aprilie și au fost programate noi priorități de activitate.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni