Cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a participat joi, 26 octombrie 2017, la invitația părintelui Dobre Chakov, paroh al bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din localitatea Calipetrovo, de lîngă Silistra, Mitropolia de Durostorum, Patriarhia Bulgariei, la Sfînta Liturghie praznicală prilejuită de aniversarea a 170 de ani de la întemeierea sfîntului lăcaș.
La Sfînta Liturghie oficiată sub protia Întîistătătorului Mitropoliei de Durostorum, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Ambrozie, a participat un sobor de 19 Ierarhi și numeroși preoți și diaconi, reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din Bulgaria, România, Grecia, Moldova, Rusia şi Ucraina. Din partea Mitropoliei Moldovei, alături de Prea Sfințitul Nicodim la festivitate a participat și Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, Arhimandritul Paisie (Cecan), starețul mănăstirii Noul Neamț, Arhimandritul Porfirie (Dobre), starețul mănăstirii Sireți și Arhimandritul Natanael (Prisăcaru), econom al mănăstii Sireți.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a adresat părintelui Dorbre calde felicitări cu ocazia semnificativului jubileu și sărbătorirea hramului, dorindu-i mult ajutor sfînt de la Dumnezeu în activitatea pastorală și misionară ce o desfășoară spre binele și mîntuirea sufletească a poporului binecredincios și i-a mulțumit pentru frumosul prilej oferit de a fi împreună cu alesul sobor de invitați în comuniune duhovnicească la această sărbătoare.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni