Marți, 25 iunie 2017, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a întîmpinat cu pîine și cu sare la Reședința Arhierească din orașul Orhei delegația reprezentanților conducerii Organizației Umanitare Hilfe für Osteuropa din Todtnau, Germania. Înalții oaspeți vor acorda ajutoare umanitare și bănești unor copii bolnavi și familii vulnerabile din Orhei și satul Bolohani și se vor afla într-o vizită de lucru în Episcopia de Edineț și Briceni, unde vor vizita Spitalul Raional Edineț pentru a lua cunștință de modul în care au fost repartizate ajutoarele și despre lucrurile care mai lipsesc și pe care Organizația ar putea să le doneze. Din delegația oficială fac parte doamna președinte Ursula Honeck, domnul Gunter Kollner și doamna Augusta Jumanca, reprezentanta Organizației pentru România.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni