Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În Duminica a III-a după Cincizecime Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Rediul Mare, raionul Dondușeni

 

În Duminica a III-a după Cincizecime Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Rediul Mare, raionul Dondușeni. Ierarhul a fost întâmpinat de părintele paroh, protoiereul Victor Rotaru, de soborul slujitorilor în frunte cu părintele blagocin al circmscripției Dondușeni II, protoiereul Rodion Pleșca, precum şi de credincioşii care s-au adunat să se roage la slujba arhierească.

După citirea pericopei evanghelice, de la Matei VI, 22-33, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a specificat că mesajul evanghelic, potrivit pentru această perioadă de post şi nevoinţă în care ne aflăm, ne îndeamnă la paza minţii şi a simţurilor de întunericul păcatului, care nu ne permite să observăm că principalul scop al vieţii noastre pămînteşti este căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii Lui.

Ierarhul a mulțumit părintelui paroh Victor Rotaru pentru grija ce o poartă lăcașului sfînt, inițiind aici ample lucrări de renovare și împodobire cu pictură nouă, și a îndemnat credincioșii să-și susțină păstorul pentru a duce la bun sfîrșit această lucrare binecuvîntată pînă la sărbătoarea hramului bisericii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.