În Duminica Sfinților Strămoși, precum și ziua pomenirii Sfîntului Spiridon, Ierarhul Trimitundei, Făcătorul de Minuni, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala Arhierească „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de slujitorii sfîntului locaș și de mulțimea credincioșilor.
După citirea pericopei evanghelice a zilei de la Luca XIV, 16-24, despre Pilda celor chemați la Cină, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură. Prea Sfinția Sa a arătat că Cina despre care vorbește Mîntuitorul este Sfînta Euharistie de care suntem chemați să ne împărtășim fiecare în zilele care au mai rămas din acest luminat post al Nașterii Domnului și pe care, lăsînd toate grijile lumești la o parte, să ne străduim să o primim cu inimă curată și cu bucurie.
De aemenea, Ierarhul a evocat viața de rugăciune și curăție a Sfîntului Spiridon pentru care a și fost înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni și a îndemnat credincioșii să-i urmeze exemplul.
La final Vlădica a fot felicitat de slujitorii Catedralei cu prilejul aniverării a 6 ani de la hirotonia întru Arhiereu.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni