Prea Cucernice părinte Adrian,
Mult Stimată Doamnă preoteasă Natalia,
Sărbătoarea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, ocrotitorii și mijlocitorii cerești ai familiei Dumneavoastră, îmi oferă fericitul prilej de a Vă adresa cele mai calde și sincere felicitări și urări de bine.
Familia are fundament divin, prima familie fiind întemeiată în rai şi avînd ca Preot şi martor pe Însuşi Dumnezeu: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvîntat zicînd: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul” (Facere I, 27-28). Am bucuria să constat că Bunul Dumnezeu V-a înzestrat cu dragoste jertfelnică, prețuire, respect reciproc și copii frumoși crescuți în toată bună cuviința, astfel încît să formați o familie împlinită și fericită — model de viețuire creștină. Totodată, Sfinția Voastră, părinte Adrian, în calitate de secretar eparhial, Vă îndepliniți cu multă conștiinciozitate și jertfire de sine ascultarea încredințată spre slava Preasfintei Treimi și Binele Bisericii Ortodoxe.
Astăzi, de sărbătoarea familiei Dumneavoastră, ne rugăm Iubitorului Părinte Ceresc, să Vă dăruiască pentru mijlocirile Sfinților Săi Mucenici Adrian și Natalia multă sănătate, bună sporire în credință, nădejde și dragoste, bucurii de la copii, ajutor sfînt la realizarea tuturor bunelor intenții și ani lungi și fericiți de viață împreună!
Să ne trăiți la mulți ani!
Cu aleasă prețuire și dragoste în Hristos-Domnul,
† NICODIM
Episcop de Edineț și Briceni