În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, mulțime de credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Episcopatul Bisericii Ortodoxe din Moldova, stareții sfintelor mănăstiri, protopopii din cuprinsul Eparhiei de Centru, precum și slujitorii sfântului lăcaș.
Într-o atmosferă și o bucurie pe măsura Sărbătorii, Întâistătătorul, slujitorii și enoriașii, au vestit Vestea cea Mare, că HRISTOS A ÎNVIAT!, mulțumind într-un cuget Domnului că și-a învrednicit turma de a petrece în pace și liniște marea și atât de dorita sărbătoare.
În continuarea serviciului divin, a fost înconjurat sfântul lăcaș cu citirea Evangheliei, după care a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire.
Spre final, Vlădica Vladimir a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sfintelor Paști, subliniind numărul impresionant de credincioși care, în pofida oboselii fizice au participat la slujba de noapte a Învierii. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit tuturor pentru buna organizare și pentru comportamentul exemplar al credincioșilor, datorită căruia nu au fost înregistrate careva incidente, Slujba Pascală fiind trăită în toată splendoarea și măreția ei.
În această zi de mare bucurie duhovnicească, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari a adresat Mitropolitului un cuvânt din partea Episcopilor Mitorpoliei Moldovei, urându-i viață lungă, lipsită de primejdii și ispite, precum și statornicie întru buna ocârmurirea Bisericii Ortodoxe din țara noastră.
Mai târziu, Părintele Secretar Prot. Mitr. Vadim Cheibaş a exprimat Mitropolitului urări de bine şi recunoştinţă din partea tuturor slujitorilor prezenţi, pentru grija părintească şi pentru bucuria de a trăi împreună cu Înaltpreasfinţia Sa bucuria Învierii lui Hristos.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media