Sîmbătă, 5 decembrie 2015, mulțimea enoriașilor bisericii „Sf. Treime” din orașul Cupcini, păstoriți de protoiereul Marcel Curoș, cu multă bucurie duhovnicească au participat la slujba de sfințire a noilor cruci pentru cupolele sfîntului lăcaș. Slujba de sfințire a fost săvîrșită de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți din care a mai făcut parte secretarul Episcopiei, protoiereul Adrian Cotelea, și protoiereul Victor Captari, parohul bisericii „Sf. Dumitru” din Cupcini. Alături de credincioși la slujbă a fost prezent și primarul localității, domnul Ion Ostaficiuc.
La finalul slujbei, Prea Sfințitul Nicodim a adresat părintelui paroh, protoiereului Marcel Curoș, și enoriașilor săi un cuvînt de felicitare cu ocazia acestui eveniment spiritual deosebit din viața comunității lor, mulțumindu-le tuturor pentru dragostea și rîvna de care au dat dovadă, contribuind financiar fiecare după posibilitate, pentru a împodobi după cuviință și a înfrumuseța cu aceste minunate Cruci Casa lui Dumnezeu.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni