Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

 

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, oficiind aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre Judecata de Apoi. Dumnezeu a rînduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefaţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Ierarhul a îndemnat credincioșii să se pocăiască şi să se hotărască cu neclintire să umble neabătuți întru poruncile lui Dumnezeu, de asemenea a subliniat și importanța credinței și a vieții curate pentru a obține de la Mîntuitorul vindecarea sufletească și trupească.În cadrul Serviciul Divin, Vlădica a îndemnat toți credincioșii prezenți la slujbă să se roage în comun cu slujitorii pentru înmulțirea dragostei, dezrădăcinarea urii și instaurarea liniștii și a păcii între confrații noștri ortodocși din Ucraina, precum și pentru odihna sufletelor celor ce și-au pierdut viața în aceste ciocniri violente.

După rugăciunea „Tatăl Nostru”, au fost aduse spre închinare o părticică din Moaștele Sfîntului Mare Mucenic Bonifatie, care este un grabnic ajutător și mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru neputințele firii omenești.

Sfîntul Bonifatie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian. A fost robul unei femei bogate, Aglaia, fiica proconsulului Romei. Într-una din zile, Aglaia i-a zis lui Bonifatie: "Mergi în Răsărit, unde mărturisesc Sfinții, ca să-mi aduci moaște de Mucenici, pentru a le avea ajutor și de sufletească mîntuire." Ajuns în fața dregătorului, Bonifatie a mărturisit că este creștin. Pentru această mărturisire, a fost spînzurat cu capul în jos, împuns cu trestii ascuțite pe sub unghii, i s-a dat plumb topit pe gură, a fost băgat cu capul în jos într-o căldare plina de smoală ce fierbea, dar din toate a ieșit nevătămat. Atunci dregătorul a poruncit să i se taie capul. Iar Sfîntul, după ce s-a rugat, și-a plecat capul și a fost tăiat. Trupul său a fost răscumpărat de Aglaia și a fost înmormîntat în apropiere de Roma. Mai tîrziu, Aglaia a zidit o biserică mare în numele lui Bonifatie, chiar în mijlocul Romei, în care a mutat moaștele acestuia.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.