Vineri, 10 august 2012, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru ridicarea unui paraclis cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă” în incinta Direcţiei Regionale Edineţ a Departamentului Poliţiei de Frontieră. Alături de Prea Sfinţia Sa la serviciul divin a participat secretarul eparhial II, protoiereul Sergiu Panaite, preşedintele Departamentului eparhial Activitate Pastorală în MAI şi Forţele Armate, protoiereul Ioan Creţu, precum şi soborul slujitorilor Catedralei Episcopale „Sf. Vasile cel Mare” din oraşul Edineţ. La eveniment au luat parte colaboratorii direcţiei în frunte cu şeful instituţiei, domnul colonel Serghei Enii.
La final, Ierarhul a rostit un cuvînt despre Biserica lui Hristos ca singura cale de mîntuire a credincioşilor, exprimîndu-şi încrederea că rugăciunile care vor fi înălţate cu credinţă în acest sfînt locaş vor ajuce binecuvîntare şi ajutor divin colaboratorilor Departamentului Poliţiei de Frontieră în activitatea ce o desfăşoară de zi cu zi la straja hotarelor ţării.
Iniţiativa construirii acestei biserici aparţine şefului Direcţiei Regionale Edineţ a Departamentului Poliţiei de Frontieră, domnului colonel Serghei Enii. Biserica, construită din lemn masiv, este deja finisată şi în timpul apropiat va fi adusă din Ucraina şi aşezată pe locul sfinţit. Cu binecuvîntarea Ierarhului, slujitor şi responsabil de lucrările de amenajare ale acestui sfînt locaş este numit părintele secretar eparhial II, protoiereul Sergiu Panaite.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni