Deși părintele Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedu din Sfîntul Munte Athos, a fost eliberat din închisoare în schimbul unei cauțiuni de 300 000 de euro, procesul nedrept intentat împotriva sa continuă. Prea Cuvioșia sa are nevoie încă de foarte multă rugăciune și susținere din partea întregii lumi ortodoxe. De aceea, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, îndeamnă și binecuvîntează întregul cler din cuprinsul Eparhiei de Edineț și Briceni la săvîrșirea în cadrul Sfintelor Liturghii de la sărbătorile Bunei Vestiri și a Intrării Domnului în Ierusalim a rugăciunilor și cererilor speciale, conținute în Liturghier, pentru izbăvirea părintelui Efrem de vrăjmașmașii văzuți și nevăzuți și încetarea urmăririi penale a starețului.