Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Sfîntul Teofan Zăvorîtul — Predică la Duminica Iertării

 

“Adu-ti aminte de unde ai cazut!” Asa ii spune Domnul ingerului Bisericii din Efes in Apocalipsa lui Ioan Teologul. Adu-ti aminte, insa nu cu usuratate si cu nepasare, ci in asa chip incat sa afli in aceasta imbold spre pocainta si intoarcere la faptele bune de mai inainte. Adu-ti aminte de unde ai cazut si pocaieste-te si fa faptele cele dintai (Apoc. 2,5). Iata, aceasta porunca ar trebui insuflata neincetat fiecarui om si intregii omeniri cazute. Adu-ti aminte de fericirea dintru inceput a celor intai-ziditi, fericire mare si cu neputinta de povestit, care a fost pierduta prin cadere si prin aceasta sa starnesti in tine ravna si grija de a te ridica si a redobandi ceea ce ai pierdut. Bolnavul, de pilda, aducandu-si aminte de placuta stare a sanatatii, doreste mai cu osardie insanatosirea; cel robit, amintindu-si bucuria libertatii, cauta eliberarea; cel saracit, amintindu-si de tihna indestularii, foloseste toate mijloacele pentru a se imbogati din nou. Cred ca nimeni n-ar fi nepasator si lenevos de mantuirea sa daca nu i s-ar imputina aducerea aminte de acest fapt;ce bine era inainte de cadere si ce rau am ajuns dupa cadere!

Bineinteles, aceasta aducere aminte ne-ar putea arunca in deznadejde daca nu am avea la indemana mijloacele de a ne indrepta starea: dar iata, bunatatea cea grijulie a lui Dumnezeu a randuit pe pamant chip de ridicare si l-a apropiat de noi – chip de ridicare pe care ne putem bizui, pe care multi l-au incercat deja si care si-a aratat in privinta lor puterea sa cea minunata. In starea in care ne aflam, aducerea aminte de starea din care am cazut este acelasi lucru cu starnirea setei cand inaintea ochilor se afla un izvor de apa curata ori starnirea foamei cand inaintea ochilor se afla un ospat imbelsugat. Si iata scopul cu care ni se infatiseaza in fiecare an, inainte de inceputul Marelui Post, istoria caderii protoparintilor. Prin aceasta ni se spune :

Amintiti-va cum erati inainte, cum v-ati facut acum si umpleti-va de ravna pentru ridicarea din aceasta stare! Iata, acum este vremea bineprimita; iata, acum este ziua mantuirii!”

Dar iata, parca in ciuda purtarii de grija a lui Dumnezeu pentru noi, din toate adevarurile mantuitoare, de care putin ne amintim, cel mai putin ne amintim de caderea cu care am cazut in persoana protoparintilor nostri de parca totul ar fi fost asa cum trebuie sa fie. Uitare vrednica de plans – la fel de plans ca si atunci cand o fiica de imparat, fiind atrasa catre lucruri josnice, pierzand din aceasta pricina mila tatalui sau si cazand intr-o stare injosita, ar ajunge la o asemenea nesimtire incat ar uita ca nu se afla la locul sau: cu atat mai mult cu cat are si casa imparateasca inaintea ochilor si se stie ca imparatul este gata sa isi primeasca inapoi fiica si sa-i dea iarasi tot ce avea. In aceeasi stare se afla si sufletul nostru, care este zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, atunci cand el nu pastreaza in gandul sau felul in care era la inceput si felul in care a ajuns acum, si nu vrea sa se foloseasca de mijloacele daruite lui pentru intoarcerea la vrednicia dintai.

El a fost pus intru lumina cunostintei, iar acum este impresurat de intunericul necunostintei, indoielii si ratacirii. A fost plin de pace a gandurilor, a dorintelor si a constiintei, iar acum in el se da o lupta a gandurilor cu dorintele, a gandurilor si dorintele cu constiinta – lupta din care el primeste rana dupa rana. A fost in el dulce tihna si deplina multuimire, iar acum o patima dupa alta lovesc inima, chiar in timp ce acestea se asteapta ca prin indestularea patimii sa capete placere. De la aceasta neoranduiala dinauntrul sufletului vin si amaraciunile, nevoile, suferintele, nereusitele, neoranduielile din afara. Oare acesta este raiul desfatarii, in care ti se cuvenea sa fii, suflete, dupa nasterea si menirea ta? Deci aminteste-ti de unde ai cazut si pocaieste-te! Cat de nefireasca e starea noastra de acum ar trebui sa simta, pare-se, fiecare, necajindu-se toata viata si incercand greutati si lipsuri de tot felul: si totusi, nu se intampla asa. Unii se obisnuiesc atat de mult cu starea lor de cadere, incat nici prin gand nu le trece ca n-ar fi trebuit sa fie asa, chiar incearca sa aduca dovezi cum ca nici nu trebuie sa fii altfel. Ce jalnic!

Jalnici sunt toti cei care nu-si simt caderea si nu cauta sa se ridice. Cu atat mai jalnici sunt crestinii si cei care traiesc avand in fata crestinismul.In fata noastra este casa mantuirii si in ea ne-am impartasit deja de puterile tamaduitoare ce lucreaza in ea; este un lucru jalnic daca am iesit din ea, gustand mancarea ce ne-a adus pierzarea. Dar e un lucru si mai jalnic daca, stand afara, privim cu nepasare pierderea si in lenevia noastra nu nazuim sa intram inauntru iarasi si sa ne desfatam de bunatatile aflate acolo. Asadar treziti, fratilor, sufletele voastre, daca nu au adormit! Treziti-le zicand :

“Scoala-te, suflete adormit si istovit in pacate – scoala-te, si te va sfinti Hristos! Ai fost deja sfintit si stii ce mare este fericirtea celor sfintiti! Umple-te iar de ravna pentru acelasi lucru si scoala-te! Iata, acum este vremea bine primita, iata, acum este ziua mantuirii!”

Am cazut prin mancare, sa ne straduim a ne ridca prin post; am cazut prin parerea de sine, si ne ridicam prin defaimarea de sine; am cazut prin nepocainta, sa ne ridicam prin lacrimile strapungerii; am cazut prin lenevie si uitare de Dumnezeu, sa ne ridicam prin grija de mantuire si frica de Dumnezeu; am cazut dedandu-ne placerilor, sa ne ridicam prin vietuire aspra si indurare de buna voie a lipsurilor; am cazut prin instrainarea de Biserica, sa ne ridicam prin mersul in casa lui Dumnezeu; am cazut ascultand cantece rusinoase si ingaduindu-ne sa dansam, sa ne ridicam prin ascultarea cantecelor bisericesti si prin metanii dese; am cazut prin multa vorbire, sa ne ridicam prin tacere; am cazut prin imprastiere, sa ne ridicam prin insingurare si pazirea luarii aminte; am cazut prin ascultarea de vorbe desarte si citirea de carti desarte, sa ne ridicam prin ascultare Cuvantului lui Dumnezeu si citirea de carti mantuitoare.

Iata, inca putine ceasuri si va veni vremea mantuitoare a postului, ce cheama la trezire. Sa ne folosim de ea asa cum ne arata mama noastra cea inteleapta si grijulie, Sfanta Biserica. Sa ne folosim de ea, fiindca nu stim de ni se va mai da o vreme ca aceasta – si cine vrea sa ramana in cadere si sa se infatiseze in cealalta viata cazut? Acesta, poate, este cel din urma an cand mai suntem lasati intre cei vii, poate-poate vom aduce roadele pocaintei, poate-poate ne vom indrepta. Si daca nici acum nu ne vom indrepta, vom fi taiati si aruncati in foc. Avand acest lucru in gand, sa luam hotararea ca de acum, intrand in post, sa intram si in nevointele ridicarii din cadere. Asta cere de la noi Domnul; asta asteapta Sfanta Biserica, asta doresc toti sfintii lui Dumnezeu, ce se gandesc la noi cu grija si privesc cu impreuna-patimire la abaterile vietii noastre! Amin!

(in: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

razbointrucuvant.ro

Comments are closed.