Pe 15/28 august Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, una din cele mai mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu.
Sărbătoarea proclamă calitatea de mijlocitoare a Maicii Domnului către Dumnezeu atît în timpul vieții sale pămîntești, cît și după trecerea ei la cele veșnice. Conform sinaxarului zilei, Prea Sfînta Fecioară a fost înștiințată despre mutarea ei la Fiul Său, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, cu trei zile mai înainte de către arhanghelul Gavriil. Astfel, așezîndu-se în casa ei din grădina Getsimani pe un pat, aștepta clipa mutării sale în Împărăția Veșnică a Domnului Hristos. Sfinții Apostoli, care în acel moment erau împrăștiați prin lume propovăduind Evanghelia, au fost aduși în chip minunat la Ierusalim pentru a prohodi pe Maica Domnului și a-i așeza trupul în mormînt. Dintre Sfinții Apostoli lipsea însă Toma care, venind după trei zile, s-a rugat stăruitor să-i fie deschis și lui mormîntul pentru a se închina Maicii lui Hristos. Milostivindu-se către rugăciunile sale și deschizînd mormîntul, Sfinții Apostoli au găsit mormîntul gol, numai giulgiul rămînînd ca mîngîiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu.
Astfel, prin mutarea sa de-a dreapta Fiului Său și Dumnezeului nostru, Prea Sfînta Fecioară continuă să fie rugătoare fierbinte și mijlocitoare pentru toată lumea, așa cum evocă și troparul praznicului: ”Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.”
În ziua acestui mare praznic, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Sfînta Liturghie Arhierească în Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Bîrnova, raionul Ocnița. Din soborul de preoți au făcut parte protoiereul mitrofor Adrian Cotelea, secretar eparhial, protoiereul Mircea Patraș, parohul acestui sfînt locaș și protoiereul Sergiu Panaite, cleric superior al Catedralei ”Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. La sărbătoare au fost prezenți reprezentanți ai conducerii raionului, primarul satului, domnul Valeriu Scutelnic, și o mulțime de credincioși.
La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit credincioșilor despre semnificația sărbătorii, arătînd puterea de mijlocire a Maicii Domnului pentru iertarea păcatelor și mîntuirea noastră în fața Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, și subliniind că porunca Maicii Domnului de la nunta din Cana Galileii – ”Faceți tot ce vă va spune” – arătînd spre Mîntuitorul, trebuie să rămînă mereu vie și lucrătoare în conștiința fiecărui credincios.
La despărțire, fiecare creștin prezent la slujbă a primit în dar din partea Ierarhului cite o iconiță a Adormirii Maicii Domnului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni
























