Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În Duminica a XI-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În Duminica a XI-a după Cincizecime, Înltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei unde a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Matei XVIII, 23-35, despre pilda datornicului nemilostiv, Ierarhul a rostit cu un cuvînt de învățătură. Printre altele Vlădica a menționat că pilda cu datornicul nemilostiv este cea mai bună ilustrare a celei de-a cincea cereri din rugăciunea Tatăl nostru, în care iertarea dumnezeiască, fără de care nu ne putem mîntui şi pe care o cerem mereu de la Tatăl Ceresc, este condiţionată de iertarea de către noi a greşelilor semenilor noştri. În acest context, Înaltpreasfințitul Nicodim a îndemnat credincioșii la iertare din inimă și dragoste sinceră reciprocă, avînd ca model dragostea Mîntuitorului Hristos pentru noi, căci numai așa putem gusta din bucuria Raiului.

Pentru mai multe fotografii apasați aici

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

Comments are closed.