Vineri, 12 februarie 2021, de praznicul Soborului Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi, dar și pentru odihna veșnică în fericirea Împărăției Cerurilor a tuturor celor răpuși de nemilosul virus.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care a elogiat personalitatea celor trei mari ierarhi ai Bisericii, subliniind importanța învățăturii lor teologice pentru viața creștină din toate timpurile, a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul sărbătorii.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni