În ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Nicolae, la 19 decembrie 2019, Catedrala Arhierească din orașul Orhei s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul hramului. Sfînta Liturghie Aa fost oficiată în ziua praznicului de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori. La serviciul divin a participat și mulțimea enoriașilor sfîntului locaș, care au venit să mulțumească pentru ajutorul primit în anul ce s-a scurs și să ceară și în anul viitor mijlocirile și ocrotirea Sfîntului Ierarh Nicolae.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu și Bineplăcutului Său Ierarh Nicolae pentru toate mijlocirile, binefacerile și belșugul harului revărsat asupra acestei catedrale, a slujitorilor și a enoriașilor care se roagă aici.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de felicitare credincioșilor cu prilejul hramului, îndemnînd pe toți să urmeze exemplul vieții și să ceară cu multă credință ocrotirea și mijlocirile acestui mare Sfînt al Ortodoxiei, căci pentru multa îndrăzneală ce a dobîndit-o în fața lui Dumnezeu, el niciodată nu întîrzie să vină în ajutor. De asemenea, la ceas de sărbătoare nu au fost uitați nici ctitorii și binefăcătorii sfîntului locaș, care au fost apreciați de către prea Sfințitul Nicodim cu distincții bisericești.
Toți credincioșii prezenți la slujbă au fost invitați să ia parte la o agapă de sărbătoare oferită cu mult drag de un grup de enoriașe ale Catedralei „Sf. Nicolae” din Orhei.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni